Vega Ploieşti, 115 ani de performanţă în industria de rafinare

Rafinăria Vega Ploieşti, operată de Rompetrol Rafinare, împlineşte 115 ani de activitate în industria prelucrării produselor petroliere. Cu o istorie bogată şi plină de evenimente care i-au marcat dezvoltarea, unitatea din Ploieşti reprezintă astăzi un reper important în sectorul energetic românesc.

Vega Ploieşti este unic producător naţional de bitumuri, iar bitumul modificat cu polimeri se distinge prin rezistenţa ridicată la uzură şi elasticitatea crescută, care ajută la o durată de viaţă cu 50% mai mare, comparativ cu alte bitumuri. În prezent, Vega Ploieşti furnizează aproximativ 17% din necesarul de bitum la nivel naţional.

„Rafinăria Vega este o unitate specială, care a mereu a avut capacitatea să se adapteze cerinţelor din piaţă şi să se distingă în raport cu celelalte rafinării din ţară. Printr-un flux foarte bine pus la punct, Vega Ploieşti creşte în fiecare an, iar Rompetrol Rafinare face eforturi mari să dezvolte această unitate de producţie, atât de importantă pentru multe domenii de activitate din ţară. De exemplu, bitumul produs la Vega este o carte de vizită puternică şi suntem convinşi că vom putea creşte randamentele pentru acest produs foarte valoros”, a declarat Felix Crudu Tesloveanu, Directorul General al Rompetrol Rafinare.

În 2019, rafinăria prahoveană a reuşit să consemneze recorduri operaţionale la producţia de bitum (120.000 de tone), respectiv producţia de hexan (92.000). Un nivel de producţie ridicat a fost menţinut şi în primele 9 luni ale lui 2020, cu un total de 265.000 de tone de materii prime şi semifabricate procesate.

Producţia în creştere este susţinută de instalaţia de bitum modificat cu polimeri, ridicată în 2007, după preluarea pachetului majoritar de către KMG International, cu un efort investiţional de peste 7 milioane de dolari. În perioada următoare, KMG International intenţionează să facă investiţii suplimentare în sectorul producţiei de bitum, având în vedere cererea în creştere pentru produsul absolut necesar în dezvoltarea infrastructurii rutiere, la nivel naţional.

În prezent, rafinăria nu mai prelucrează ţiţei, ci numai produse distilate medii, provenite de la Petromidia Năvodari. Astfel, chiar dacă este cea mai mică unitate de profil din ţară, cu o capacitate de producţie anuală de aproximativ 400.000 de tone, Vega Ploieşti dezvoltă exclusiv produse cu valoare adăugată ridicată.

In rafinăria Vega Ploieşti se fac eforturi considerabile şi în ceea ce priveşte protecţia mediului şi limitarea impactului activităţii industriale. Numai în 2019 au avut loc modernizări în valoare de peste 8 milioane de dolari (noul sistem de recuperare a vaporilor, incinerator nou pentru arderea în siguranţă a gazelor rezultate în urma proceselor tehnologice, înlocuirea cuptorului din instalaţia de Distilare în Vid), cu efect direct în scăderea nivelului noxelor şi a presiunii pe mediul înconjurător.

În acelaşi timp, Rompetrol Rafinare desfăşoară una dintre cele mai ample operaţiuni ecologice din istoria recentă a României: remedierea batalelor rezultate în urma activităţii de rafinare din ultimul secol. La terminarea operaţiunilor, zona va fi renaturată şi monitorizată timp de 30 de ani.


Despre Rafinăria Vega

Vega Ploieşti a fost dată în folosinţă în 1905, iar Lazăr Edeleanu a fost unul dintre primii directori generali ai rafinăriei, chimist român care şi-a lăsat amprenta asupra industriei de rafinare, prin dezvoltarea unui procedeu care îi poartă numele şi care constă în rafinarea produselor petroliere cu dioxid de sulf lichid ca dizolvant selectiv, care asigură extragerea selectivă a hidrocarburilor aromatice, un proces folosit pentru prima dată în lume în rafinăria Vega.

În 1916, în timpul Primului Război Mondial, rafinăria Vega este incendiată, fiind afectate instalaţii importante şi peste 80% din cele 50 de rezervoare. După investiţii capitale, Vega ajunge să fie considerată a doua cea mai bună rafinărie din totalul de 46 existente în ţară, în 1919.

Istoria celei mai longevive rafinării din România a cuprins şi un episod care a frânat dezvoltarea unităţii: bombardamentele din Al Doilea Război Mondial, care au afectat aproximativ 90% din rafinărie, considerată la momentul respectiv un obiectiv strategic.

În urma unei modernizări capitale realizate în perioada 1955-1958, rafinăria a început să producă detergenţi, vaselină farmaceutică sau bitumuri speciale.

În 1999, unitatea de producţie din Ploieşti a fost privatizată şi cumpărată de Rompetrol, companie care a salvat de la dispariţie rafinăria aflată în procedură de lichidare pentru aproximativ 8 luni. Apoi, Rompetrol a demarat un proiect de investiţii, menit să retehnologizeze rafinăria. Dezvoltarea este continuată constant şi după preluarea pachetului majoritar de către Grupul KMG International, care a pus tot mai mult accentul pe produsele cu valoare adăugată ridicată.

 

Rând pe rând, instalaţile din Vega Ploieşti au fost modernizate, pentru creşterea capacităţii de producţie: instalaţia de Hexan în 2011, instalaţia de Distilare în Vid în 2013 sau noua instalaţie de recuperare a vaporilor în 2019.

Vega funcţionează în sinergie perfectă cu rafinăria Petromidia -  Năvodari, cea mai mare din România şi una dintre cele mai moderne din regiunea Mării Negre. Astfel, Petromidia îi asigură integral rafinăriei din Ploieşti materiile prime/semifabricate necesare obţinerii de produse speciale cu o valoare adăugată ridicată.
 

Departamentul de Comunicare şi Relaţii Publice