Stații de distribuție carburanți


vistea_de_su_991_0_90_bigger

 

În linie cu strategia adoptată în 2019 de acţionarii săi – KMG International şi Statul Roman prin SAPE, Fondul şi-a propus să atingă până în 2025 un număr total de 84 de unităţi. În prezent, acesta deţine 48 de staţii finalizate, din care 4 staţii urmează să intre în operare în perioada următoare.

Noile staţii de carburanţi vor fi operate sub brandul şi standardele Rompetrol şi vor asigura crearea a peste 1.000 de noi locuri de muncă, în același timp, un numar semnificativ de persoane vor fi implicate în etapele de dezvoltare a statiilor (proiectare, execuție) cat și in activitățiile comerciale aferente. Carburantii vor fi livrati de catre Rompetrol Rafinare – cea mai mare unitate de profil din România şi una dintre cele mai moderne din regiunea Mării Negre.

Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român (FIEKR) şi Rompetrol Downstream – divizia de retail a Grupului KMG International în România, au deschis primele patru centre de servicii integrate de pe Autostrada A1 (tronsonul Nădlac – Sibiu), în apropierea oraşelor Pecica (km 558+380, stânga şi dreapta) şi Orăştie (km 340+500, stânga şi dreapta) care fac parte dintr-un pachet de 12 centre de servicii pe care FIEKR le va deschide pe A1, cu o investiţie totală estimată la peste 40 de milioane de dolari.

Află mai multe detalii din comunicatul de presă. 

KMG International (Rompetrol), a deschis  10 noi staţii de alimentare cu carburanţi in august 2021, în mai multe regiuni ale ţării. Două dintre acestea au fost lansate sub egida Fondului de Investiţii în Energie Kazah-Român (FIEKR) – staţia de pe strada Zeţarilor din Bucureşti, respectiv a doua staţie din localitatea Lugoj, judeţul Timiş.

Află mai multe detalii din comunicatul de presă. 
 

 

 

Mai jos puteți vedea filmari care ilustrează procesul de construcție a stațiilor.